Dr. Iustinian Bejan activeaza ca CS II in cadrul L3-CERNESIM-ICI avand doctoratul obtinut in 2007 la Universitatea din Wuppertal, Germania. Dr. Bejan a fost cercetator la aceeasi Universitate dar a obtinut si doua prestigioase burse postdoctorale: IRCSET la Universitatea din Cork, Irlanda si MARIE CURIE la Universitatea din Leeds, Marea Britanie. Domeniul principal de cercetare este studiul proceselor fizico-chimice din atmosfera. Directiile de cercetare cuprind cinetica si mecanismul de degradare chimica a compusilor in faza gazoasa, formarea aerosolilor organici secundari din oxidarea compusilor volatili precum si modelarea reactiilor chimice. Printre cele mai importante contributii se remarca descoperirea unei noi surse de acid azotos in atmosfera, dezvoltarea si validarea unor noi tehnici si instrumente de masurare a ozonului si NOx, detectarea specifica a compusilor nitroaromatici, dar si dezvoltarea unor tehnici de masurare a radicalilor OH si HO2 pentru studii la diferite etaje ale troposferei. Cunoasterea profunda a atmosferei este si va fi o provocare continua pentru Dr. Iustinian Bejan.
Domenii și direcții de interes și cercetare:
- Fotochimie si cinetica chimica;
- Chimie fizica si atmosferica;
- Compusi organici volatili si aerosoli;
- Compozitia compusilor in urme din atmosfera si mecanismele de oxidare;
- Simularea proceselor atmosferice si modelare
ORCID ID: 0000-0003-0399-2837